Redistribuirea geografică a salmonidelor de crescătorie reduce infestările cu păduvă de somon și frecvența tratamentului într-un studiu de simulare

Densitatea gazdei este un factor-cheie al dinamicii populației de paraziți și, adesea, numărul paraziților crește rapid odată cu densitatea gazdei. În contextul creșterii salmonide în Norvegia, acest mecanism a condus la o disparitate între dorința de a crește producția de salmonide cultivate și de a reduce efectele negative ale infestărilor cu paraziți. Infestările cu păduvă de somon dăunează bunăstării animalelor din cauza tratamentelor pădurii de somon și a răspândirii acestora de la ferme la salmonide sălbatice. În acest caz, autorii examinează modul în care o redistribuire a biomasei de salmonid a fermei poate împiedica schimburile de larve de păduvă între ferme și, prin urmare, poate reduce povara pădurii somonului și frecvența tratamentului. Mai precis, acestea utilizează un model stocastic de simulare, adaptat datelor empirice provenite din acvacultura norvegiană, pentru a examina modul în care abundența pădurii și tratamentele au reacționat atunci când biomasa din sistem a fost distribuită către mai puține ferme mai mari situate mai departe. Pentru a menține creșterea realistă a peștilor, caracterul sezonier și dezvoltarea cohortelor, dinamica populației de păduvă a fost simulată pe lângă datele istorice privind producția din Norvegia. Studiul a simulat mai multe scenarii, în care un număr tot mai mare de ferme au fost închise, iar biomasa lor a fost redistribuită altor ferme cu cohorte corespunzătoare. Rezultatele arată că un număr mai mic și mai mare de ferme reduc numărul de bucăți și frecvența tratamentelor și că eliminarea strategică a fermelor, pe baza importanței lor pentru conectivitate într-o rețea oceanografică de dispersie a păduchilor, îmbunătățește acest efect. Sunt evidențiate unele mecanisme de bază care ar trebui luate în considerare în planificarea regională a producției și în alocarea concesiunilor de producție în agricultura salmonidală.