Care este indiciul; o mai bună planificare, tehnologie nouă sau doar mai mulți bani? Provocarea zonei în ceea ce privește creșterea somonului în Norvegia

Creșterea somonului norvegian a crescut enorm în ultimii 50 de ani și reprezintă în prezent aproximativ 75 % din valoarea totală a exporturilor de fructe de mare. Faza de creștere are loc, de regulă, în apele de coastă. Există ambiții pentru o creștere puternică și continuă. În urmă cu cinci ani, un studiu a arătat că piscicultorii considerau lipsa unei zone maritime disponibile ca fiind cea mai mare provocare a industriei pentru creșterea continuă. Acest document analizează situația actuală și viitoare în ceea ce privește utilizarea zonei, nevoile și disponibilitatea pentru creșterea somonului în Norvegia. Documentul ia în considerare mai multe modificări posibile care pot influența acest lucru, inclusiv sistemul de planificare a zonelor costiere, noile tehnologii pentru creșterea somonului offshore, terestru și închis, precum și noile scheme fiscale care afectează repartizarea sarcinilor și beneficiile creșterii somonului. Principala constatare este că administrația centrală dispune de mai multe opțiuni, dacă ar dori să acorde prioritate acvaculturii în ceea ce privește accesul la apele de coastă. Totuși, acest lucru ar implica o revizuire completă a sistemului actual de alocare, precum și o schimbare dramatică a sistemului actual de planificare, ceea ce, la rândul său, înseamnă o provocare pentru democrația locală – nu o evoluție foarte probabilă în condițiile politice actuale. Acest lucru lasă industriei două opțiuni: reducerea păduvei de somon, a emisiilor și a scăpărilor și creșterea legitimității la toate nivelurile, acordând municipalităților locale o parte mai mare din valoarea enormă creată în sectorul somonului. În timp ce planurile ambițioase de dublare a producției până în 2030 și de creștere a acesteia de cinci ori până în 2050 vor necesita cu siguranță mai multe localități de acvacultură costieră și mai bune, amploarea reală a deficitului de zonă va depinde în mare măsură de dezvoltarea unor noi modele de producție; țarcuri, offshore, conțineau țarcuri nete și producția de puiet mare. Succesul acestor eforturi ar putea avea, de asemenea, un impact asupra producției globale de somon, prin deschiderea pieței pentru noi actori, reducând astfel cota norvegiană și rentabilitatea industriei.