Creșterea peștilor cu înotătoare în acvacultura globală în aer liber în contextul schimbărilor climatice

Se preconizează că producția de acvacultură se va extinde de la operațiuni terestre la oceane deschise, pe măsură ce crește cererea de fructe de mare și crește concurența pentru factorii de producție pentru acvacultura terestră, cum ar fi apa dulce și terenurile adecvate. Spre deosebire de producția terestră, acvacultura în aer liber este limitată de factori oceanografici, cum ar fi vitezele actuale și temperatura apei de mare, care sunt dinamice în timp și spațiu și nu pot fi controlate cu ușurință. Ca atare, potențialul acvaculturii offshore de a crește producția de fructe de mare este legat de starea fizică a oceanelor. Utilizăm un nou model spațial pentru a estima potențialul acvaculturii de pești cu înotătoare în aer liber la nivel mondial, având în vedere constrângerile fizice, biologice și tehnologice. Potențialul de creștere a peștilor cu înotătoare pentru trei specii comune de acvacultură care reprezintă diferite specii termale ghilo-somon (Salmo salar), pagel argintiu (Sparus aurata) și cobia (Rachycentron canadum) – este comparat între specii și regiuni și cu schimbările climatice, pe baza rezultatelor unui model climatic global de înaltă rezoluție. La nivel mondial, există numeroase zone care sunt adecvate din punct de vedere fizic pentru creșterea peștilor și pentru extinderea potențială a industriei acvaculturii emergente. Efectele schimbărilor climatice sunt eterogene între specii și regiuni, dar este probabil ca zonele cu industrii de acvacultură existente să înregistreze creșteri ale ratelor de creștere. În zonele în care schimbările climatice conduc la rate de creștere reduse, măsurile de adaptare, cum ar fi ameliorarea selectivă, pot compensa probabil potențialele pierderi de producție.