Perspective multipartite privind procesele de amenajare a teritoriului pentru maricultură în Marea Mediterană și Marea Neagră

Acvacultura asigură mai mult de jumătate din peștele utilizat pentru consumul uman, contribuind la securitatea alimentară și nutriție, la creșterea economică și la îmbunătățirea mijloacelor de subzistență. Producția de acvacultură în țările riverane Mării Mediterane și Mării Negre a crescut constant, deși nu în mod omogen, în principal pe baza speciilor marine. Pentru a stimula dezvoltarea, este necesar să se sprijine guvernanța pentru a stabili activități în cadrul unui proces coordonat de amenajare a teritoriului. Cunoștințele privind procesele de amenajare a teritoriului pentru acvacultură sunt evaluate prin consultări cu părțile interesate din 21 de țări, utilizând un chestionar structurat, o analiză internă și un atelier pentru a determina obstacolele majore în calea punerii în aplicare în regiune. Rezultatele sugerează niveluri diferite de cunoaștere a sistemelor de reglementare din țările intervievate. Zonele de acvacultură sunt larg răspândite. Selectarea siturilor este un proces îndelungat și ineficient, un obstacol în calea investițiilor, exacerbat de lipsa aparentă a unei distribuții clare a puterii și a responsabilităților. Gestionarea zonelor este partea cel mai puțin implementată a procesului de amenajare a teritoriului, cu puține exemple de abordare integrată. Nivelul scăzut de acceptare socială a acvaculturii, nivelul scăzut de cunoștințe tehnice și de înțelegere a conceptelor de amenajare a teritoriului, precum și lipsa unei comunicări semnificative se numără printre problemele evidențiate de părțile interesate. Deși progresele recente sunt evidente, integrarea acvaculturii cu alți utilizatori ai spațiului marin rămâne o activitate în curs care necesită un cadru de reglementare specific, consolidarea capacităților, transparență, o bună comunicare și procese participative. Aplicarea amenajării teritoriului în conformitate cu o abordare ecosistemică a acvaculturii poate contribui la îmbunătățiri care au potențialul de a contracara externalitățile negative ale dezvoltării neplanificate sau necoordonate.