Rata de creștere a rezistenței la antimicrobiene în acvacultură: Surse, sosiri și soluții

Pe măsură ce populația umană crește, există o dependență tot mai mare de acvacultură pentru a asigura o aprovizionare cu alimente sigură, fiabilă și economică. Deși producția de alimente este esențială pentru o populație sănătoasă, rezistența la antimicrobiene reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare la adresa sănătății umane la nivel mondial. În prezent, sunt depistate tulpini rezistente la antibiotice; răspândirea acestor tulpini ar putea reduce semnificativ opțiunile de tratament medical disponibile și ar putea duce la creșterea numărului de decese cauzate de infecții curabile anterior. Rezistența la antibiotice este larg răspândită, parțial din cauza utilizării excesive clinice și a utilizării necorespunzătoare; cu toate acestea, procesele naturale de transfer genetic orizontal și evenimente de mutație care permit schimbul genetic în cadrul populațiilor microbiene sunt în curs de desfășurare din vremuri străvechi. Prin natura lor, sistemele de acvacultură conțin numeroase bacterii diverse, care există în combinație cu utilizarea actuală și anterioară a antibioticelor, probioticelor, prebioticelor și a altor regimuri de tratament, singular sau în combinație. Aceste sisteme au fost desemnate drept „puncte critice genetice” pentru transferul de gene. Pe măsură ce dependența noastră de acvacultură crește, este esențial să identificăm sursele și absorbanții rezistenței la antimicrobiene și să monitorizăm și să analizăm transferul rezistenței la antimicrobiene între comunitatea microbiană, mediu și produsul de crescătorie, pentru a înțelege mai bine implicațiile pentru sănătatea umană și a mediului.