Acvacultura „offshore” a somonului și identificarea nevoilor de reglementare în domeniul mediului

Acvacultura „offshore” a dobândit o atenție sporită ca cale potențială de extindere a producției de specii de pești cu înotătoare importante din punct de vedere comercial, cum ar fi somonul de Atlantic (S. salar). Cu toate acestea, există o lipsă de claritate cu privire la termenul „offshore” și la modul în care sunt diferite medii „offshore”, în comparație cu locațiile costiere sau de coastă mai tradiționale. Această incertitudine este o problemă pentru o guvernanță și o reglementare eficace și reprezintă un obstacol în calea dezvoltării care trebuie abordat. Acest studiu a utilizat o abordare bazată pe o metodă mixtă pentru a evalua ceea ce se înțelege prin producție „offshore” și pentru a stabili dacă abordările existente sunt adecvate pentru autorizarea și reglementarea acvaculturii „offshore” a somonului în Scoția, ca studiu de caz. În primul rând, a fost utilizată o analiză sistematică a literaturii de specialitate pentru a evalua studiile academice și apoi a fost utilizat un chestionar online pentru a colecta opinii de la părțile interesate din domeniul acvaculturii somonului din Scoția și din alte țări. Rezultatele arată că există o inconsecvență în ceea ce privește ceea ce este perceput de termenul „acvacultură offshore”, ceea ce face dificilă stabilirea unei definiții globale. Literatura de specialitate, care nu s-a limitat la producția de somon, a avut tendința de a se concentra asupra distanței față de coastă, dar părțile interesate din domeniul acvaculturii somonului au avut opinii foarte diferite, deși o ușoară majoritate consideră că expunerea la valuri era caracteristica esențială. Părțile interesate au indicat că ar putea exista o serie de beneficii ale acvaculturii „offshore” a somonului, dar au sugerat, de asemenea, că reglementările existente nu sunt adecvate pentru producția de somon „offshore” și ar putea fi îmbunătățite. Rezultatele studiului sugerează că autoritățile de reglementare și părțile interesate trebuie să convină asupra unei terminologii coerente care caracterizează mediul de producție. În funcție de complexitatea locală sau regională, pot fi necesare mai multe clasificări care să reflecte principalele caracteristici. În plus, pot fi necesare, de asemenea, abordări noi sau adaptate în ceea ce privește acordarea de licențe pentru acvacultură, reglementarea și adecvarea sitului pentru a ține seama de diferențele fizice și ecologice față de locațiile agricole mai tradiționale. În cele din urmă, reglementarea în materie de mediu va fi adecvată scopului urmărit numai dacă este bazată pe dovezi și relevantă pentru condițiile de mediu, ecosistemul înconjurător și speciile produse. În mod ironic, cea mai mare constrângere la reglementarea acvaculturii „offshore” pare să fie înțelegerea a ceea ce înseamnă și ce înseamnă „offshore”, iar până când acest lucru va fi abordat, va continua să existe incertitudine și confuzie care împiedică dezvoltarea sectorului.