Simpozionul de ameliorare și genetică: Schimbările climatice și creșterea selectivă în acvacultură

Acvacultura este sectorul producției alimentare cu cea mai rapidă creștere și contribuie în mod semnificativ la securitatea alimentară la nivel mondial. Pe baza Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), producția de acvacultură trebuie să crească semnificativ pentru a răspunde cererii globale viitoare de alimente de origine acvatică în 2050. Potrivit Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) și FAO, schimbările climatice pot duce la încălzirea globală, creșterea nivelului mării, schimbări ale productivității oceanelor, penurie de apă dulce și evenimente climatice extreme mai frecvente. În consecință, schimbările climatice pot afecta acvacultura în diferite proporții, în funcție de zonele climatice, zonele geografice, sistemele de creștere și speciile cultivate. Există 2 provocări majore pentru acvacultură cauzate de schimbările climatice. În primul rând, peștele actual, adaptat la condițiile de mediu predominante, poate fi sub nivelul optim în condiții viitoare. Speciile de pești sunt adesea poikilotermice și, prin urmare, pot fi deosebit de vulnerabile la schimbările de temperatură. Acest lucru va face ca sensibilitatea scăzută la temperatură să fie mai importantă pentru pești decât pentru animale și alte specii terestre. În al doilea rând, schimbările climatice pot facilita apariția unor focare de agenți patogeni sau paraziți existenți și noi. Pentru a face față provocărilor de mai sus, sunt identificate 3 strategii de adaptare majore. În primul rând, „robustețea” generală va deveni o trăsătură esențială în acvacultură, prin care peștii vor fi mai puțin vulnerabili la bolile actuale și la cele noi și, în același timp, vor prospera într-o gamă mai largă de temperaturi. În al doilea rând, activitățile de acvacultură, cum ar fi energia de intrare, transportul și producția de hrană pentru animale, contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră. Selecția pentru eficiența hranei pentru animale, precum și definirea unui obiectiv de ameliorare care să reducă la minimum emisiile de gaze cu efect de seră vor reduce impactul acvaculturii asupra schimbărilor climatice. În cele din urmă, adoptarea limitată a programelor de ameliorare în acvacultură reprezintă o preocupare majoră. Acest lucru implică utilizarea ineficientă a resurselor pentru hrană, apă și terenuri. În consecință, amprenta de carbon pe kg de pește produs este mai mare decât atunci când peștii din programele de reproducere ar fi utilizați mai mult. Acvacultura ar trebui să utilizeze organisme solide și îmbunătățite din punct de vedere genetic, care să nu sufere de depresie. Acest lucru va necesita utilizarea peștelui provenit din programe de ameliorare selectivă bine gestionate, cu obiective adecvate de control al creșterii animalelor și de ameliorare. Factorii de decizie politică și organizațiile de ameliorare ar trebui să ofere stimulente pentru a stimula programele de ameliorare selectivă în acvacultură pentru a permite schimbări climatice mai robuste în ceea ce privește peștii.