Modelarea chimiei carbonatului de apă de mare în regiunile de acvacultură a crustaceelor și moluștelor: Informații privind emisiile de CO2 asociate cu formarea și creșterea cojilor

Acvacultura moluștelor este o industrie de mare valoare, care crește rapid producția în Europa și în întreaga lume. În ultimii ani, au fost discutate potențialele beneficii ample pentru mediu ale acestei forme de producție alimentară. Un aspect al acvaculturii moluștelor care a primit control este producția de cochilii calcaroase (CaCO3). Creșterea cojii moluștelor a fost uneori descrisă ca un absorbant pentru CO2 atmosferic, deoarece blochează carbonul în formă minerală solidă. Cu toate acestea, modelarea chimică mai riguroasă a carbonaților, inclusiv modificările concomitente ale pCO2 din apa de mare, pH-ul, carbonul anorganic dizolvat și alcalinitatea totală, arată că calcificarea este o sursă netă de CO2 în atmosferă. Împreună cu discuțiile privind includerea respirației moluștelor în modelarea amprentei de carbon, acest lucru sugerează că este necesară o înțelegere mai aprofundată înainte ca acvacultura crustaceelor să poată fi inclusă în sistemele de comercializare a carbonului și în calcularea amprentei. În acest context, arătăm că diferențele regionale în ceea ce privește sistemul de carbonat marin pot modifica cantitatea de CO2 eliberată per unitate de formațiune CaCO3. Modelarea chimică a carbonatului arată că o fermă de midii de coastă din sudul Portugaliei eliberează până la ~ 0.290 g de CO2 per g de coji de CaCO3 formate. Prin comparație, o fermă identică din zona de coastă a Mării Baltice ar produce cu până la 33 % mai mult CO2 per g de CaCO3 [~ 0.385 g-CO2· (g-CaCO3)-1]. Prin urmare, această variabilitate spațială ar trebui luată în considerare și în cazul în care acvacultura moluștelor urmează să fie inclusă în viitoarele sisteme de comercializare a carbonului, precum și în planificarea viitoarei extinderi a producției în întreaga industrie.