Îmbunătățirea nutriției somonului de Atlantic în apă dulce poate spori robustețea peștilor, supraviețuirea și creșterea după transferul apei de mare?

Pierderea de pește în faza de apă de mare (SW) a creșterii somonului de Atlantic este ridicată, iar o mare parte a acestei pierderi are loc în perioada imediat următoare transferului de somon de Atlantic. În studiul actual, presupunem că îmbunătățirile aduse alimentației în etapa de apă dulce (FW) afectează creșterea, supraviețuirea și robustețea peștilor mai târziu în etapa SW. Pentru a testa acest lucru, cartofii de somon au fost hrăniți cu cinci diete experimentale în FW la 12 °C. Pe lângă o dietă de control similară celei comerciale, peștii au fost hrăniți cu o alimentație cu o compoziție modificată de FA, cu scopul de a fi mai asemănătoare cu hrana naturală a somonului din FW, cu o alimentație cu concentrații crescute de compuși AA/N selectați (metionină, lizină, treonină și taurină), cu o alimentație cu concentrații crescute de metionină și de anumite vitamine B (folat, B12 și B6) și cu o alimentație finală care combină toate aceste îmbunătățiri potențiale. La momentul transferului SW, robustețea peștilor hrăniți cu diferite regimuri alimentare a fost testată prin transfer direct către SW la trei temperaturi diferite (8, 12 și 16 °C, fără aclimatizare prealabilă), precum și prin transfer în țarcuri cu plasă deschisă, hrănite cu o alimentație comercială comună. Creșterea și compoziția proximă a peștilor nu au fost diferite de la un grup alimentar la altul. Toate grupele de alimentație păreau să se ocupe bine de transferul către SW și, în timp ce transferul de SW a generat un răspuns de stres la pești, acest lucru nu a fost semnificativ diferit de la un grup alimentar la altul. Peștii transferați în SW la 8 °C au avut o mortalitate mai mare, au redus stratul de mucus și au crescut prevalența pierderilor de scară și a rănilor, dar acest lucru s-a aplicat tuturor grupurilor de alimentație. Prin urmare, nu se poate recomanda transferul direct către SW la o temperatură mai mică decât cea la care peștele a fost aclimatizat. La cele mai ridicate două temperaturi, au existat unele diferențe între grupuri în ceea ce privește severitatea cataractelor. În afară de aceasta, niciunul dintre parametrii referitori la sănătate sau la bunăstare măsurați nu a indicat nicio diferență între grupele de alimentație, ceea ce indică faptul că dieta martor era deja suficientă.